Conona Petrescu

Din această platformă pe care o găsiţi în integralitatea ei aici, am extras pentru dumneavoastră capitolul referitor la educaţie.

Acest document a fost prezentat pentru prima dată la începutul lunii martie, la congresul PNL şi de atunci a evoluat către forma actuală.

Pentru că este un document care răspunde relităţilor din România el poate şi trebuie actualizat şi îmbunătăţit în permanenţă. De aceea vă cer opiniile asupra părţii de mai jos în care îmi regăsesc şi eu reflectate preocupările:

5.       EDUCAŢIA

Reforma în educaţie trebuie să asigure o evoluţie organică şi deci previzibilă a acestui domeniu şi trebuie privită mai întâi ca investiţie şi abia apoi ca un cost social. Sistemul de învăţământ din România trebuie restructurat pe criteriul calităţii şi în interesul beneficiarilor acestui sistem. Creşterea calităţii se va face pe de o parte prin descentralizarea deciziei în ceea ce priveşte curricula, politica de personal şi finanţarea iar pe de altă parte prin garantarea unui parcurs de carieră pentru cadrele didactice pe toată perioada de activitate în sistem.

Centrarea procesului educativ pe beneficiar are drept semnificaţie asigurarea finanţării elevului şi nu a instituţiei şcolare. Finanţarea de bază se va acorda tuturor şcolilor, publice şi private, dacă acestea sunt acreditate şi se supun evaluării periodice realizată de instituţiile publice autorizate. Astfel, va conta calitatea educaţiei mai mult decât tipul furnizorului acesteia. Punând puterea de decizie în mâna beneficiarului, care va fi purtătorul finanţării, instituţiile de învăţământ vor fi supuse unor constrâgeri bugetare tari şi deci forţate la creşterea calităţii procesului educaţional. Alături de schimbarea filosofiei de finanţare de bază, îmbunătăţirea calităţii actului educaţional poate fi sprijinit prin pârghii fiscale de tipul creditului fiscal sau deducerilor fiscale pentru investiţiile private în infrastructura de învăţământ ori pentru acordarea de burse.

Modernizarea infrastructurii sistemului de învăţământ trebuie însoţită de prioritizarea investiţiilor care să urmărescă păstrarea cât mai mult timp a beneficiarilor procesului educativ în contact cu şcoala,  flexibilizarea curriculei şi educaţia continuă.

O prioritate rămâne adâncirea reformelor din învăţământul superior, în special în ceea ce priveşte creşterea competitivităţii internaţionale strâns legate de activităţile de cercetare. Va fi nevoie de pornirea unui proces de diferenţiere  concentrare a universităţilor cu respectarea principiului autonomiei precum şi de reducere a segmentării cercetării.

Sistemul educaţional Românesc trebuie racordat la cel European în ceea ce priveşte dobândirea de competenţe, păstrându-se în acelaşi timp bunele practici consacrate în şcoala românească precum şi moştenirea culturală.

Educaţia şi formarea joacă un rol esenţial pentru modul în care societatea răspunde provocărilor economice, demografice, tehnologice sau de mediu care se manifestă permanent. România, împreună cu statele membre ale UE, a fost de acord să continue cooperarea politică în scopul de a respecta cele patru obiective conţinute în „Cadrul strategic european de colaborare în domeniul educaţiei şi formării”[1] adoptat în luna mai 2009: îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei în educaţie şi formare, punerea în practică a învăţării de-a lungul vieţii şi a mobilităţii cursanţilor, promovarea echităţii, a coeziunii sociale  şi a cetăţeniei active precum şi stimularea creativităţii şi a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător, la toate nivelurile de educaţie şi de formare. Deşi construcţia şi funcţionarea sistemului educaţional reprezintă atribute naţionale, viitorul României nu poate fi văzut în afara Cadrului european al calificărilor, al Spaţiului european al învăţământului superior şi a celui al cercetării. Totuşi, competiţia dintre sistemele de învăţământ din UE va continua să se manifeste iar România trebuie, chiar în dificilul proces de modernizare a educaţiei, să îşi păstreze acele avantajele competitive pe care încă la mai are.

PNL consideră că decizia politică în cea ce priveşte modernizarea sistemul de învăţământ trebuie să se bazeze pe principiul conform căruia educaţia reprezintă mai întâi o investiţie şi abia apoi un cost social.

Investiţia în educaţie înseamnă o investiţie în viitor deoarece afirmarea societăţii româneşti într-o lumea modernă, o lume a cunoaşterii, nu este posibilă fără o educaţie de calitate. De aceea, sistemul educaţional, ca şi cel al sănătăţii, reprezintă spaţiul public unde interesul public se suprapune peste cel individual. Deficienţele actuale din sistemul educaţional sunt recunoscute atât de profesori cât şi de părinţi şi elevi şi trebuie spus că problema educaţiei nu va fi rezolvată doar prin finanţări suplimentare de la bugetul statului ori prin instituirea de reguli mai severe aplicate de la nivelul central sau local. Deficienţele sistemului educaţional s-au transformat, în timp, în deficite cronice: în primul rând deficitul în ceea ce priveşte resursa umană (cel mai elocvent exemplu fiind creşterea numărului de profesorilor suplinitori care a ajuns la aproape un sfert din totalul personalului didactic), deficitele care privesc infrastructura şcolară (de la disparităţile majore în ceea ce priveşte dotarea până la accesul elevilor la şcoală), dezechilibrul curricular în ceea ce priveşte atingerea obiectivului educaţional de formare a competenţelor, deficitele administrative create prin supra-centralizarea deciziei etc.

PNL consideră că în educaţie, nu doar banii lipsesc, ci şi concurenţa reală şi responsabilitatea. Dezvoltarea sănătoasă a şcolii româneşti înseamnă, în primul rând, o educaţie în spiritul libertăţilor individuale,  a responsabilităţii şi liberei întreprinderi, inseparabilă de un mediu competiţional real între şcoli, programe educaţionale, ambianţe şi idei. Modul de gândire a sistemului educaţional trebuie permită trecerea de la o viziune centralistă ce pune oamenii la dispoziţia statului, la o autentică viziune liberală, una în care statul trebuie pus la dispoziţia oamenilor.

Mai mult decât enunţarea principiilor de bază pe care trebuie să se bazeze sistemul educaţional:  egalitatea de şanse, asigurarea calităţii în educaţie, relevanţa educaţiei într-o societate în evoluţie permanentă, este nevoie ca şcoala să poată decide şi pentru sine astfel încât profesorii să aibă în faţă o carieră nu doar o meserie iar educaţia să se centreze pe beneficiarul său final, elevul şi familia acestuia. Iată de ce, este nevoie de autonomia şcolii în contextul implicării comunităţilor locale. PNL consideră că autorităţile publice locale reprezintă instrumentul prin care comunităţile locale urmăresc modul în care este asigurată calitatea învăţământului. În ceea ce priveşte învăţământul superior, reformele nu au fost niciodată finalizate. În acest caz nu autonomia a fost problema de soluţionat ci deschiderea către competitivitate, aceasta însemnând orientarea către excelenţă, cercetarea ştiinţifică şi adaptarea la piaţa muncii. Întârzierea reformelor din sistemul educaţional românesc a creat o mare presiune din partea întregii societăţi şi de aceea marea provocare de astăzi este legată de necesitatea simultaneităţii reformelor care să urmărească: descentralizarea administrativă, autonomia financiară, libertatea academică şi răspunderea publică.

În viziunea PNL obiectivul central pe care îl urmăreşte reformarea sistemului educaţional este calitatea.

Din punct de vedere al beneficiarilor direcţi, calitatea în educaţie înseamnă ca procesul de învăţământ să asigure la fiecare nivel, competenţele necesare pe care absolvenţii acelui grad de instrucţie să le poată utiliza pentru a-şi fructifica propria competitivitate socială.  Din punct de vedere al interesului public, calitatea semnifică eficienţa utilizării resursei umane şi financiare astfel încât investiţia publică în acest domeniu să crească nivelul de competitivitate a sistemului socio-economic românesc.

Pentru a atinge acest obiectiv sunt necesare (integral aici):

1. Descentralizarea sistemului educaţional
2. Centrarea procesului educativ pe beneficiar
3. Stimularea educaţiei în regim privat
4. Acordarea de credit fiscal de 100%
5. Crearea unui parcurs de carieră pentru corpul profesoral
6. Asigurarea egalităţii de şanse şi modernizarea infrastructurii sistemului educaţional
7. Educaţia permanentă
8. Educaţia europeană
9. Întărirea autonomiei universitare
10. Constituirea cadrului naţional al calificărilor
11. Diferenţierea şi concentrarea universităţilor
12. Promovarea culturii antreprenoriatului
13. Creşterea calităţii activităţii de cercetare

---

[1] Scopul acestor obiective este, în esenţă pentru anul 2020, ca: cel puţin 95 % dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 4 ani şi vârsta pentru înscrierea obligatorie la şcoala primară ar trebui să beneficieze de educaţie preşcolară, proporţia abandonului şcolar timpuriu din sistemele de educaţie şi formare ar trebui să fie sub 10 %, procentul persoanelor cu vârsta de 15 ani cu competenţe scăzute de citire, matematică şi ştiinţe exacte ar trebui să fie mai mic de 15 %, proporţia persoanelor de 30-34 de ani care frecventează învăţământul terţiar să fie de cel puţin 40 %, în medie cel puţin 15 % dintre adulţi ar trebui să participe la programele de învăţare de-a lungul vieţii.

Dacă toţi politicienii s-au grabit să plece din Bucureşti care mai de care să participe la “dănţuit” şi “paradă” în Iaşi şi Focşani cu ocazia Unirii, noi, oamenii simpli cu simţul raţiunii şi cu respect pentru istoria naţională am participat la depunerea de coroane, de Ziua Unirii Principatelor Romane, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Mitropoliei, aducându-i un omagiu domnitorului. Ceremonia a început cu intonarea Imnului Naţional şi a continuat cu o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de preoţi militari.
            Statuia domnitorului nu se află întâmplător pe Dealul Mitropoliei, în acel loc la 24 ianuarie 1859, a fost proclamată, de către mitropolitul Nifon, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, după Moldova, şi ca domnitor al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel Unirea Principatelor Române.

            Din anul 1978, de când am îmbrăţisat această minunată profesie de  educatoare, am fost mereu alături cu sufletul de copii, de părinţii acestora, de problemele cu care se confruntă. Pasiunea  pentru această profesie m-a determinat să mă dedic carierei, astfel că de 10 ani sunt profesor consilier şi inspector şcolar de specialitate pentru învăţământul preşcolar în sectorul 6, unde am proiectat, coordonat şi monitorizat procesul instructiv – educativ din grădiniţe şi am  fost mereu alături de cele 500 de cadre didactice din sistem, atât în plan profesional, cât şi în plan social.  

Din partea PNL, sunt consilier în comisia de învăţământ a Consiliului Local sector 6. Această funcţie m-a ajutat să împiedic subordonarea în mod nejustificat a grădiniţelor faţă de alte autorităţi, în afară de singurele instituţii îndreptăţite să coordoneze educaţia copiilor noştri.

Ca preşedinte al Filialei sector 6 a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România am colaborat cu Fundaţia „Copiii noştri”, Organizaţia „Salvaţi copiii”, UNICEF la realizarea acţiunilor de ajutor umanitar.

Toate acestea şi multe altele au fost posibile şi datorită suportului primit din partea soţului şi a copiilor mei minunaţi, pe plan familial, profesional şi politic.