Locatarii au protestat în stradă, supăraţi pe valoarea uriaşă a facturilor de întreţinere, în prima lună a lui 2009, sunt de peste două ori mai mari decât cele din decembrie 2008.

Oamenii au cerut lămuriri responsabilului de cartier, dar nu au primit răspunsurile pe care le aşteptau. Recent au aflat că vor avea un nou administrator.

            Compania “Distrigaz” a dat o explicaţie pe care nu o putem cataloga fără să jignim reprezentanţii furnizorului de gaze naturale:

“În factura lunii decembrie, avem o perioadă de citire pentru 20 de zile, iar în factura lunii ianuarie perioada de citire este pentru 40 de zile, astfel încât consumul realizat este diferit, poate fi chiar şi dublu”, a spus directorul Direcţiei Clienţi Business Distrigaz Sud, Lucian Romoşan pentru Realitatea.net.

            Cum este posibilă o asemenea “citire” de contor??

Cert este că oamenii se plâng că factura la întreţinere pentru o garsonieră socială ajunge şi la 740 de lei lunar.

Locatarii despre care am vorbit sunt tineri pentru care statutul de chiriaş în blocurile ANL este singura opţiune. În afara de chirie sunt obligaţi să plătească şi nişte facturi de întreţinere enorme, fără a li se da prea multe explicaţii.

Unde este respectul faţă de cetăţean, faţă de familie, faţă de viitorul tinerilor?

Unde este respectul faţă de lege?