Din anul 1978, de când am îmbrăţisat această minunată profesie de  educatoare, am fost mereu alături cu sufletul de copii, de părinţii acestora, de problemele cu care se confruntă. Pasiunea  pentru această profesie m-a determinat să mă dedic carierei, astfel că de 10 ani sunt profesor consilier şi inspector şcolar de specialitate pentru învăţământul preşcolar în sectorul 6, unde am proiectat, coordonat şi monitorizat procesul instructiv – educativ din grădiniţe şi am  fost mereu alături de cele 500 de cadre didactice din sistem, atât în plan profesional, cât şi în plan social.  

Din partea PNL, sunt consilier în comisia de învăţământ a Consiliului Local sector 6. Această funcţie m-a ajutat să împiedic subordonarea în mod nejustificat a grădiniţelor faţă de alte autorităţi, în afară de singurele instituţii îndreptăţite să coordoneze educaţia copiilor noştri.

Ca preşedinte al Filialei sector 6 a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România am colaborat cu Fundaţia „Copiii noştri”, Organizaţia „Salvaţi copiii”, UNICEF la realizarea acţiunilor de ajutor umanitar.

Toate acestea şi multe altele au fost posibile şi datorită suportului primit din partea soţului şi a copiilor mei minunaţi, pe plan familial, profesional şi politic.